Astăzi s-au disputat partidele de fotbal contând pentru etapa a 14-a a Ligii a doua. Academica Argeş a jucat acasă, în Piteşti, cu Farul Constanţa, iar CS Mioveni a evoluat în deplasare, la Metalul Reşiţa.
Academica a făcut un joc bun pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Trivale, având încă din minutul 52 avantaj de două goluri pe tabelă. Rusu a deschis scorul însă de abia în minutul 47, iar Popovici a mărit diferenţa în minutul 52, după un un-doi cu Chiţu.
Scorul nu s-a mai modificat însă până la final, în ciuda unor ocazii de ambele părţi.
La reşiţa, CS Mioveni a deschis scorul în minutul 9, prin Ayza, dar s-a văzut egalată în minutul 21 de Manole. Partida s-a terminat la egalitate, elevii lui Claudiu Niculescu fiind nemulţumiţi de scorul final de pe tabelă.











