Gentea mândru: “Natația piteșteană își păstrează tradiția campionilor!”
Piteștiul a fost, în acest sfârșit de săptămână, centrul înotului românesc, găzduind la Bazinul Olimpic o competiție de anvergură: Campionatul Național de Înot pentru Copii de 11 Ani, organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM).
Timp de două zile, peste 225 de tineri sportivi legitimați, reprezentând 57 de cluburi din întreaga țară, s-au întrecut în probe solicitante, demonstrând nu doar talent, ci și determinare și spirit de competiție.
Evenimentul a fost un succes din toate punctele de vedere, reconfirmând capacitatea organizatorică a municipiului Pitești în găzduirea competițiilor sportive naționale de performanță.
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea a evidențiat evenimentul pe pagina sa de Facebook, felicitând sportivii, antrenorii și părinții pentru implicarea în sportul de performanță și menționând cu mândrie că natația piteșteană își păstrează tradiția campionilor, prin rezultatele excelente.
Iată întregul mesaj postat de Cristian Gentea pe Facebook:
Piteştiul a fost şi în acest weekend gazda unui eveniment sportiv de anvergură: la Bazinul Olimpic s-a desfăşurat Campionatul Național de Înot pentru copiii de 11 ani!
În cele două zile de competiţie, am urmărit prestaţia a 225 de sportivi legitimați, reprezentând 57 de cluburi din întreaga țară!Organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), concursul de la Piteşti a fost un eveniment de anvergură, care ne confirmă capacitatea logistică și organizatorică în domeniul sportului de performanță.
Felicitări tuturor competitorilor, antrenorilor, dar şi părinţilor, pentru rezultate, dar şi pentru susţinerea activă a sportului de masă și de performanţă!Este îmbucurător că natația piteșteană își păstrează tradiția campionilor: Ioana Chiriac a câștigat locul I în probele de 200 m mixt, 50 și 100 m liber.Felicitări sportivei și antrenorului Bogdan Chiriac!
Gentea mândru: “Natația piteșteană își păstrează tradiția campionilor!”