Se anunță o mega-competiție la Pitești Arena!
Astăzi, începând cu ora 17:30, în Sala Mare a Primăriei Pitești, a avut loc o conferință de presă dedicată importantei competiții internaționale de Ju-Jitsu care se va desfășura în municipiu în perioada 11-14 iunie.
La eveniment au participat reprezentanți ai Federația Română de Arte Marțiale, ai Ju-Jitsu European Union și ai administrației locale.
Reprezentații prezenți la conferința de presă au fost:
– Cristian Gentea, primarul Municipiului Pitești

– Lucrețiu Tudor, viceprimarul Municipiului Pitești
– Gelu Tofan, city-manager al Municipiului Pitești
– Dana Mortelmans, vicepreședinte al Ju-Jitsu European Union
– Petre Bulmagă, președinte al Federației Române de Arte Marțiale
– Mihai Vătafu, membru în comisia de organizare, sensei la Ashihara Karate Pitești, iar recent a câștigat titlul de vicecampion mondial la „Campionatul Mondial de Ju-Jitsu Contact 2026” (AICI)
– Flavius Predoi, secretar general al Federației Române de Arte Marțiale

În cadrul conferinței au fost prezentate toate detaliile importante privind organizarea competiției, programul și participarea sportivilor.
Trei zile de competiție la cel mai înalt nivel
Competiția va debuta joi, 12 iunie, la Pitești Arena, una dintre cele mai moderne săli polivalente din România.
Intrarea pentru public este liberă pe întreaga durată a competiției.
Pe parcursul celor patru zile de concurs, până duminică inclusiv, sportivii vor concura în mai multe probe, într-un spectacol sportiv de înalt nivel.
Competiția aduce la Pitești sportivi și delegații din numeroase țări europene, transformând orașul într-un veritabil centru al artelor marțiale pentru câteva zile.
La competiție participă și sportivi din județul Argeș, inclusiv din Pitești, care vor reprezenta cu mândrie zona la această întrecere europeană.
Piteștiul, gazda unei premiere europene în sporturile de contact
Campionatul European de Ju-Jitsu Contact și Jiu-Jitsu No-Gi, alături de Cupele Europene de Jiu-Jitsu Gi și No-Gi, transformă Piteștiul într-un important centru al sportului european în perioada 11-14 iunie.
Peste 600 de participanți din 22 de țări se întrec la Pitești Arena pentru titluri continentale și medalii europene.
Evenimentul marchează și o premieră istorică: prima ediție a Campionatului European de Ju-Jitsu Contact, organizată în România.
Întreaga competiție în clipul video de mai jos:


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)