930×122 CAPRA 5

accident

ACCIDENT LA LICEUL „FERDINAND I”. ELEVĂ LOVITĂ CU MAȘINA DE UN COLEG

Accident la Liceul „Ferdinand I”. Elevă lovită cu mașina de un coleg.

Citiți și: Accident, ACUM! Vehicul răsturnat

O elevă în vârstă de 17 ani, pieton, a fost lovită de o mașină în urmă cu puțin timp pe aleea de intrare în parcarea Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din municipiul Curtea de Argeș. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, fata avea un traumatism lombar. „I s-au acordat îngrijiri medicale, a fost imobilizată în salteaua vacuum și transportată la spital”, informează ISU.

„Un tânăr de 20 de ani, din Curtea de Argeș, elev la unitatea de învățământ, conducea un autoturism pe aleea de intrare în parcarea liceului și a acroșat o tânără de 17 ani, din comuna Cepari, elevă la același liceu, iar apoi a acroșat un pom. A vrut să evite un grup de elevi și a accidentat-o pe tânără. Fata este rănită ușor”, ne precizează Biroul de Presă al Poliției argeșene.

Citiți și: Argeș. Beat și drogat, a intrat cu mașina într-un grup de pietoni! Șase răniți!

La fața locului intervine un echipaj cu ambulanță SMURD. Polițiștii rutieri vor întocmi pe numele șoferului dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Foto: descriptiv) 

555 X 222 CAPRA
570 X 90 CAPRA 3