Kaia 930 x 120

anm

ANM: VIN NINSORILE ȘI PLOILE!

Vin ninsorile și ploile! În urmă cu puțin timp, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare prin care anunță ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori la munte.

Citiți și: Alertă meteo! Zăpadă consistentă, viscol, fenomene extreme

Informarea este valabilă de astăzi, 3 octombrie 2016, de la ora 23, și până joi, 6 octombrie, la ora 23.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul teritoriului temporar va ploua și se vor cumula local peste 20 l/mp și izolat 40-50 l/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (4 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.

Citiți și: Fenomen rar în România! Vin ploi înghețate și ninsori în toată țara

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice și sud-vestice şi la munte, acolo unde la rafală se vor depăşi 50-60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile vor scădea accentuat. În regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei miercuri (5 octombrie) și joi (6 octombrie) vremea va fi deosebit de rece.

555×222  MAIA
HerasMed (570 x 90 px)