ANM: Vremea de Anul Nou în Argeș. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a comunicat astăzi estimările de vreme pentru următoarele două săptămâni (23 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020).
Potrivit estimărilor, în Argeș nu va ninge nici de Crăciun, nici de Anul Nou. Excepție va face, cel puțin în prima zi de Crăciun, zona montană a județului (AICI, subiectul pe larg).
În intervalul de timp 23-31 decembrie 2019, în regiunea Muntenia și județul Argeș temperaturile maxime diurne vor scădea treptat: de la o valoare medie regională de 13 grade, spre aproximativ 1 grad. Temperaturile se vor apropia de normalul perioadei.
Apoi se va înregistra o ușoară încălzire, astfel încât pe 5 ianuarie 2020 media maximelor termice va fi de 6…7 grade.
Temperaturile minime nocturne vor fi în scădere treptată în perioada 31 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, urmând să ajungă la -6…-4 grade.
Precipitații slabe vor fi posibile pe 23, 27, 28 și 29 decembrie, conform estimărilor de vreme date astăzi publicității de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).










