- Publicat de: ePitești
- 12-05-2020, ora 9:29
- Știri
ATENȚIONĂRI DE VREME SEVERĂ
În această dimineață, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările emise ieri.
Citiți și: Alertă meteo! Zăpadă consistentă, viscol, fenomene extremeCOD GALBEN
Interval de valabilitate: 12 mai, ora 9 – 12 mai 2020, ora 23. Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului și manifestări de instabilitate atmosferică în Oltenia, Transilvania, vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu și Ilfov și municipiul București).
Citiți și: Atenție! Ceață densă în aproape toată țara, marți dimineațăÎn Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Bucureștiului) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat de peste 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h.
Local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică: averse, descărcări electrice și izolat grindină. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 12 mai, ora 9 – 12 mai 2020, ora 23. Fenomene și zone vizate: manifestări de instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei (în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași).
În Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65…75 km/h, grindină, averse și descărcări electrice.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 12 mai, ora 11 – 12 mai 2020, ora 20. Fenomene și zone afectate: intensificări puternice ale vântului și vijelii în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei.
În intervalul de timp menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală în general cuprinse între 80 și 100 km/h, și vijelii.