NOR CURIER 930X122

aniversare

„BRĂTIANU”, SHOW DE NOTA 10! PROFESORII AU ÎNCINS DANSURI POPULARE ȘI AU JUCAT TEATRU!

Prestigiosul Colegiu Naţional “I.C.Brătianu” din Pitești a marcat astăzi printr-un eveniment de nota 10 împlinirea a 148 de ani de la înfiinţarea instituției.

Citiți și: Tot ce e mai frumos în lume este la SIMFONIE!

Actuali și foști directori și profesori s-au reunit la cancelarie, la o masă festivă. Prefectul de Argeș, Mihai Oprescu, şi președintele Consiliului Județean, Florin Tecău, au venit personal la liceu ca să felicite dream team-ul de la „Brătianu” pentru profesionalism și rezultatele excepționale obținute de-a lungul timpului. După masa festivă a urmat, la Teatrul “Alexandru Davila”, un spectacol special, pregătit de profesorii şi elevii colegiului. Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au venit în număr mare ca să vadă spectacolul. Înainte de spectacol au fost premiați „brătienii” cu rezultate deosebite la olimpiadele internationale şi naţionale din anul școlar 2013-2014.

Programul artistic a fost deschis cu intonarea imnului colegiului, cântat de corul instituției. A urmat partea de dansuri populare și moderne și de muzică, toate în interpretarea unor elevi extrem de talentați. Cele mai aşteptate și aplaudate momente au fost, însă, scenetele jucate de cadrele didactice. Profesori de sport, informatică, română, engleză, geografie și religie au dat adevărate lecţii de actorie, motiv pentru care au fost aplaudaţi minute în şir. Un alt moment special l-a constituit prezenţa lui Alex Pîrvu, băiețelul nevăzător care a încântat o țară întreagă cu vocea lui la emisiunea tv Next Star. La final, surprize, surprize! O suită bănățeană dansată de profesori ai Colegiului a fost cireaşa de pe tort! Totul s-a încheiat pe  acordurile melodiei „Ani de liceu”.

Citiți și: Toată lumea o căuta pe Armina-Maria. Iar ea plecase la iubit!

La spectacol au asistat și inspectorul general școlar al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, care este şi profesor de sport la acest colegiu, şi Laurenţiu Zidaru, viceprimar al Piteștiului, fost profesor de informatică la “I.C.Brătianu”.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Un comentariu

  • Cristi spune:

    Acest Laurentiu Zidaru nu este ,,fost profesor de informatica”, ci profesor titular la ,, I. C. Bratianu” si doar pentru o vremelinica perioada, viceprimar, chiar daca el isi doreste sa ramana la primarie o vesnicie!

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3