New Profesional Consult 930 x 122

politia

CAZ PENAL LA ȘCOALA DE ȘOFERI

Caz penal la școala de șoferi. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal cu acuzații de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.

Citiți și: Argeș. Un șofer aproape de comă alcoolică a făcut dezastru pe drum

Ei au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 49 de ani, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de luare a unor măsuri preventive. Bărbaţii sunt bănuiţi că în perioada iunie – noiembrie 2016, în calitate de administratori de şcoli auto şi de instructori auto, le-ar fi facilitat contra cost cursanţilor şcolilor de şoferi obţinerea fişelor medicale necesare pentru dobândirea permisului de conducere fără ca elevii să fie consultaţi efectiv de medici.

Propunerile au fost însuşite, procurorul de caz dispunând faţă de cele patru persoane măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cei patru sunt următorii: Marin E. (de 43 de ani), Florian-Leonard D. (43 de ani), Marian C. (49 de ani) – toţi din Pitești – și Costică-Cristinel C. (41 de ani, din comuna argeșeană Bradu).

Citiți și: Argeș. Tânăr mort în mașina condusă de un șofer de 19 ani, care era băut

Vă amintim că pe 10 noiembrie 2016, în cadrul acestui dosar penal, poliţiştii piteșteni, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, au făcut 14 percheziţii (11 la sediile unor persoane juridice şi 3 la locuinţele unor persoane fizice). Detalii despre percheziții, AICI și AICI.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3