Traficul rutier pe DN 65 Pitești-Slatina a fost reluat. Timp de o oră circulația fusese oprită din cauza autocisternei răsturnate la kilometrul 94, pe raza comunei argeșene Lunca Corbului.
Șoferul a fost scos din mașină de un echipaj de la Serviciul de Descarcerare. A suferit răni, dar nu grave, fiind transportat cu o ambulanță la spital. Conducătorul autocisternei, care are număr de Giurgiu, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la dreapta. Mașina s-a răsturnat pe partea stângă, adică pe partea șoferului.
Cauza accidentului urmează să fie anunțată de Serviciul Rutier Argeș.












