HerasMed (930 x 122 px)

autostrada

CRITICĂ DURĂ ÎN CAZUL AUTOSTRĂZII PITEȘTI-SIBIU: “PUNEȚI CAPĂT!”

Critică dură în cazul autostrăzii Pitești-Sibiu: „Puneți capăt!”. Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, le-a adresat premierului Viorica Dăncilă, ministrului Transporturilor, Lucian Șova, și ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, o scrisoare extrem de dură.

Citiți și: Nou pe Autostrada București – Pitești!

“Mă adresez dumneavoastră cu privire la situaţia actuală a investiţiilor din domeniul transporturilor ca parte a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020.

Având în vedere că ne apropiem de jumătatea actualei perioade de programare şi că este momentul în care serviciile Comisiei încep pregătirile pentru următoarea perioadă de programare, sunt extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România.”, scrie Corina Crețu.

Citiți și: Pericol pe șantierul Autostrăzii Pitești – Sibiu! Ce se întâmplă cu tunelurile Daniela și Alina

Comisarul european pentru Politică Regională dă și exemplul proiectului viitoarei autostrăzi Pitești-Sibiu.

„În ceea ce priveşte pregătirea proiectului, licitaţia şi gestionarea, vă recomand să evitaţi metodele care au dus la întârzieri de proiect şi depăşiri de costuri în trecut, cum ar fi începerea procedurilor de licitaţie înainte ca evaluările impactului asupra mediului (EIM) să fie efectuate.

Acesta a fost cazul pentru Lugoj-Deva, unde trebuie luate măsuri suplimentare şi costisitoare în vederea protejării mediului.

În pofida acestei experienţe negative şi în ciuda avertismentelor clare ale serviciilor Comisiei, CNAIR (n.r. – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a optat pentru aceeaşi abordare în licitaţia pentru loturile 1 şi 5 ale autostrăzii proiectate Sibiu-Piteşti, şi anume deschiderea licitaţiei fără a aştepta rezultatul impactului asupra mediului (EIM), care este obligatoriu.

În ceea ce priveşte asumarea de riscuri, mă tem că s-ar putea pune în pericol atât implementarea armonioasă a proiectului, cât şi evaluarea acestuia, odată ce acesta este înaintat Comisiei Europene ca fiind un proiect major.

În plus, am fost informată recent că CNAIR intenţionează să lanseze, de asemenea, licitaţia pentru lotul 4 fără ca evaluarea impactului asupra mediului să fie finalizată. Prin urmare, vă rog să interveniţi şi să puneţi capăt acestei practici.”, avertizează Corina Crețu. Conținutul integral al scrisorii, AICI. (Precizare: sublinierile aparțin redacției) 

555×222  MAIA
eurial 570×90