New Profesional Consult 930 x 122

bloc

DE PE BLOC, LA PSIHIATRIE

Bărbatul care astăzi a urcat pe acoperișul unui bloc cu patru etaje de pe Calea București din Pitești și care a amenințat că se aruncă în gol a renunțat la intenția declarată de a se sinucide.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Individul a fost preluat de o ambulanță și dus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean pentru investigații medicale.

În vârstă de 22 de ani și originar din județul Dâmbovița, nu din Argeș-Pitești cum se credea inițial, tânărul ar fi recurs la acest gest în urma unor neînțelegeri din familia sa. Mai exact, părinții lui nu ar fi de acord cu relația de dragoste pe care acesta o are cu o femeie. A acceptat să coboare de pe bloc în urma unei convorbiri telefonice cu iubita sa. Potrivit legii, el va fi amendat. Minimul amenzii în astfel de cazuri se ridică la 200 de lei, iar maximul, la 1.000 de lei.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

La fața locului au fost polițiști, jandarmi și personal medical de la SMURD.

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90