NOR CURIER 930X122

accident

DOI SOȚI ȘI FETIȚA LOR AU SCĂPAT CU VIAȚĂ DUPĂ CE AU CĂZUT CU MAȘINA ÎNTR-O RÂPĂ

Viteza în curbă și pe carosabil umed ca urmare a ploilor a fost cauza unui alt accident rutier în Argeș. Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 15:45, pe DN 73C Câmpulung Muscel – Curtea de Argeș – Râmnicu Vâlcea, în comuna Tigveni, punctul Momaia.

Citiți și: Pitești: Două accidente în Centru, în același timp

Șoferul, care are 32 de ani și este din Curtea de Argeș, conducea un autoturism dinspre localitatea sa de domiciliu, în mașină aflându-se și soția lui, de 29 de ani, și fetița lor, de 1 an și 4 luni.

Într-o curbă la stânga, din cauza vitezei, după cum ne informează Biroul de Presă al Poliției Județene, a pierdut controlul asupra volanului. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a căzut într-o râpă adâncă de circa 10-15 metri, conform sursei citate.

Citiți și: Incredibil: La 91 de ani a provocat haos, lovind mai multe mașini în Pitești

Din fericire, toți trei au suferit leziuni ușoare, ieșind singuri din mașină, precizează Poliția.

La fața locului au intervenit două ambulanțe (dintre care una SMURD de prim ajutor calificat) și pompierii cu o autospecială.

Amintim că vineri, 4 octombrie 2019, tot viteza într-o curbă și pe carosabil umed a fost cauza unui accident mortal pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, în Morărești (AICI, subiectul pe larg).

Polițistii argeșeni le recomandă din nou conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum şi trafic.

„În localităţi sau în afara lor, dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa! Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos! Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, politiștii argeșeni le recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă”, iată câteva dintre sfaturile Poliției, sfaturi de care unii nu țin cont nici picați cu ceară! Consecința: accidente soldate cu persoane rănite sau/și cu morți și, în cel mai fericit caz, cu pagube materiale. (Foto: descriptiv) 

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3