
- Publicat de: ePitești
- 1-12-2016, ora 16:39
- Știri
(GALERIE FOTO) DEFILARE ÎN MIOVENI
Defilare în Mioveni. În Mioveni zeci de coroane și jerbe de flori au fost depuse astăzi la monumentele eroilor cu ocazia Zilei Naționale a României. Depunerea de coroane de flori la monumentul din Centrul Civic al orașului a fost precedată de intonarea imnului de stat și de o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți.
Citiți și: Bătaie gravă în Centru: Și-au dat cu scaunele în cap! Imagini exclusive șocante!Au participat oficialităţi locale și judeţene, cadre militare ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Apărării Naționale și ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, reprezentanţi ai Guvernului, ai Parlamentului și ai asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”, veterani de război şi cetăţeni.
Evenimentul s-a încheiat cu pasul de defilare al militarilor din Armată (de la Batalionul 49 Apărare CBRN și Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă “Mihai Viteazul”, ambele din Pitești), al cadrelor MAI (de la Jandarmerie și Inspectoratul pentru Situații de Urgență) și al cadrelor de la Penitenciarul Colibaşi şi cu programul artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale “George Topârceanu” și ai Liceului Teoretic “Iulia Zamfirescu” din Mioveni.
Citiți și: Argeș. Un VW Golf, cuprins de flăcări violente