pizzeria sapori  930 122

pană TIR

Gest impresionant făcut de trei polițiști! Au acționat fără să stea pe gânduri

Trei polițiști din Hunedoara au sărit în ajutorul unui șofer de TIR din Argeș care a rămas în pană pe DN7, în zona orașului Simeria.

Agenții s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe argeșean să-și remedieze problema și să poată să-și continue drumul.

Unul dintre polițiști s-a ocupat de dirijarea circulației, iar ceilalți doi au ajutat la schimbarea unei roți care avea pană.

Incidentul a avut loc vineri, iar imaginile au fost publicate duminică pe Facebook de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC, din Ministerul Afacerilor Interne.

„Felicitări colegilor din cadrul IPJ Hunedoara! Altfel de misiune.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria, aflându-se într-o misiune de patrulare pe DN7, au observat că traficul rutier se desfășoară îngreunat la ieșirea spre municipiul Deva, formându-se coloane de autovehicule pe ambele sensuri de mers.

Ajunși la locul ambuteiajului, polițiștii au constatat că un autotren a rămas în pană, iar conducătorul vehiculului, un bărbat de 34 de ani, din județul Argeș, încerca să schimbe roata defectă.

Fără să stea pe gânduri, cei trei agenți de poliție, Cristian, Vlad și Darius, din cadrul Biroului Rutier și al celui de Ordine Publică, și-au împărțit rapid sarcinile: aceștia au dat o mână de ajutor conducătorului auto și au dirijat traficul rutier în zonă, astfel încât, în mai puțin de 20 de minute, autotrenul și-a putut continua drumul – nu înainte ca șoferul să le mulțumească tinerilor polițiști pentru sprijinul acordat”, au scris sindicaliștii în dreptul imaginilor video.

Postarea a strâns sute de aprecieri și comentarii din partea oamenilor:

„Felicitări! Mai sunt și oameni cu suflet, nu doar cu funcții!”

„Așa da…Respect!”

„Bravo băieți”

Sursă video: Facebook SNPPC

Sursă foto: captură video

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 senatori-01 psd