NOR CURIER 930X122

accidente

ÎN ARGEȘ, MULTE ACCIDENTE CU MINORI

Pe drumurile din Argeș ieri a fost o zi încărcată cu accidente rutiere cărora victime le-au căzut pietonii. Din păcate, majoritatea sunt minori.

Citiți și: Accident cu un TIR și 2 mașini! O persoană este rănită

Pe strada Craiovei din Pitești o adolescentă în vârstă de 13 ani a fost lovită de un autoturism care se îndrepta către Centru. Potrivit Biroului de Presă al Poliției argeșene, fata traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Atât șoferul, S.V., în vârstă de 34 de ani, cât și victima sunt din Pitești. Conducătorul auto, care nu era băut, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

O altă adolescentă, de 14 ani, din Oarja, a fost lovită de un autoturism condus de B.M.V., de 39 de ani, din aceeași comună. Minora mergea pe marginea părții carosabile, în aceeași direcție cu mașina, când a avut loc accidentul. Șoferul, care conducea dinspre autostrada București-Pitești către Oarja și care, conform sursei citate mai sus, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, a transportat-o pe fată cu autoturismul său la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, după care a anunțat Poliția.

Citiți și: Vremea rea nu ne lasă! Sunt în vigoare alerte meteorologice

Tot ieri, un alt minor, un băiețel de 9 ani, a fost lovit de un autobuz. Din fericire, micuțul a fost accidentat ușor. S-a întâmplat pe bulevardul Dacia din orașul Mioveni. Potrivit Poliției Argeș, minorul, care este din Mioveni, se angajase în traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorul auto, Ţ.A.M., de 45 de ani, din comuna Boteni, care șofa din direcţia Piteşti către Ţiţeşti, nu era băut. Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tot traversarea drumului prin loc nepermis și fără o asigurare prealabilă reprezintă cauza unui alt accident cu pieton petrecut ieri. Accidentul a avut loc pe raza comunei Călinești. G.N., de 45 de ani, din localitate, a fost lovit de un autoturism. Șoferul, M.A.D., de 41 de ani, tot din Călinești, venea din Topoloveni și se îndrepta către Pitești. Nu era băut, dar pentru vătămare corporală din culpă i s-a făcut dosar penal.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3