Bacalaureatul (prima sesiune) începe în această dimineață cu proba orală la limba română. Potrivit preşedintelui comisiei judeţene de bacalaureat, inspectorul şcolar general adjunct Constantin Biriboiu, în Argeș la examen s-au înscris 5.411 absolvenţi de liceu. 4.248 sunt ai promoţiei 2014, iar 1.163, ai seriilor anterioare. În județ s-au constituit 20 de centre de examinare, evaluarea lucrărilor urmând să fie făcută în cinci şcoli din Piteşti: „Traian”, „I.L Caragiale”, „Ion Minulescu”, „Mihai Eminescu” şi „Tudor Muşatescu”. Iată calendarul complet al examenului de bacalaureat, la nivel național:
10-12 iunie – proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
11-13 iunie – proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale)
16-20 iunie – proba de evaluare a competenţelor digitale
23-27 iunie – proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal
30 iunie – proba scrisă la limba şi literatura română (comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările)
1 iulie – proba scrisă la limba şi literatura maternă (comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale)
2 iulie – proba obligatorie profilului şi specializării (matematică sau istorie)
4 iulie – proba scrisă la alegere a profilului şi specializării (candidaţii pot opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru fizică, chimie, biologie, informatică geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie sau sociologie)
7 iulie – afişarea rezultatelor (până la ora 12) şi depunerea contestaţiilor (între orele 12 şi 16)
8-10 iulie – vor fi soluţionate contestaţiile
11 iulie – afișarea rezultatelor finale
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an va avea loc în perioada 18-29 august. Pe 4 septembrie vor fi afișate rezultatele finale. (Foto: Arhivă)


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)







