Eurial 930 x 122

eduard lorel costache

POLIȚISTUL ARGEȘEAN MORT ÎNTR-UN ACCIDENT DE MOTOCICLETĂ, ÎNMORMÂNTAT AZI (VIDEO ȘI GALERIE FOTO)

Cu puțin timp în urmă polițistul argeșean Eduard Lorel Costache, decedat într-un accident de motocicletă în Sighetu-Marmației, a fost condus pe ultimul drum. Slujba religioasă a avut loc la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, aflată în apropiere de intrarea dinspre Centru în cartierul piteștean Trivale.

Citiți și: Breaking: Șoc pentru toată lumea! Ce s-a întâmplat la ultimul drum al lui Prigoană

La slujbă și apoi la înmormântare au participat o mulțime de oameni, printre care și colegi din Poliție ai lui Eduard Lorel Costache, dar și prieteni din Jandarmerie. Unii dintre ei au venit cu mașinile de serviciu, în semn de omagiu și de respect din partea instituției pe care a servit-o cu devotament în folosul comunității. Cortegiul funerar a fost alcătuit din zeci și zeci de mașini. Eduard Lorel Costache, din comuna Bradu, avea doar 39 de ani și lucra la Biroul de Ordine Publică al Poliției Pitești.

Duminică, pe când se afla în concediu în Sighetu-Marmației, în județul Maramureș, agentul de poliție a murit într-un accident tragic. Potrivit Poliției Maramureș, el a urcat pe motocicleta unui amic. Neavând experiență în a conduce o motocicletă, fără a deține permis pentru această categorie de vehicule, ar fi accelerat din greșeală, iar motocicleta s-ar fi izbit violent de un autoturism parcat în apropiere. Din impactul puternic polițistul ar fi fost aruncat pe parbriz și apoi pe asfalt. Din păcate, decesul a survenit pe loc.

Citiți și: Tragedie: O tânără de 24 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)