Kaia 930 x 120

iulia zamfirescu

LICEU DIN MIOVENI, PREMIAT LA OLIMPIADELE K

Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” din Mioveni a câştigat un premiu în valoare de 2.000 de euro în urma participării la programul „Olimpiadele K”. Banii vor fi folosiţi pentru investiţii în folosul liceului.

Citiți și: Argeș. Un VW Golf, cuprins de flăcări violente

Anul trecut „Olimpiadele K” au provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara să iniţieze şi să materializeze proiecte de educaţie alternativă într-un cadru relaxat, condimentat cu distracţie şi joacă. Şcolile au fost invitate să formeze echipe de elevi şi profesori, să se înscrie pe platforma online www.olimpiadelek.ro, iar apoi să desfăşoare diferite activităţi creative cu impact educational.

Școli din întreaga ţară au răspuns invitaţiei organizatorilor, surprinzându-i plăcut prin activităţi inedite de antreprenoriat, proiecte inovatoare, competiţii sportive incitante, prezentări de eco-modă, spectacole, expoziţii şi alte super iniţiative.

Citiți și: Târgul de Crăciun revine la Mioveni: atmosferă festivă și cadouri unice 

Până în acest moment 1.322 de grădiniţe, şcoli elementare și gimnaziale şi licee din România s-au mobilizat cu entuziasm şi au desfăşurat în total peste 45.000 de activităţi educaţionale în cele patru domenii propuse: mediu (ecologizare, plantare, reciclare), sport și sănătate (competiții sportive, gustări sănătoase, cumpărături inteligente), creativitate și tradiții (expoziții interne, teatru, dans, design, creații literare) și ştiință, cultură și educație (vizite culturale sau informative, invenții, prim-ajutor).

Pentru fiecare activitate organizată, dovedită prin fotografii şi clipuri urcate pe platformă, şcolile au primit un număr de puncte.

La trei luni de când programul „Olimpiadele K” a luat startul a fost realizat şi un clasament intermediar, iar cele mai active instituţii de învăţământ participante până acum la competiţie au fost răsplătite. Printre acestea se numără şi Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni.

Programul, aflat la prima sa ediţie, li se adresează tuturor instituțiilor de învățământ public din România: grădinițe, școli elementare și gimnaziale și licee. Proiectul “Olimpiadele K” este sponsorizat de un lanț de hipermarket-uri și materializat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării.

HerasMed (555 x 222 px)
eurial 570×90