New Profesional Consult 930 x 122

alexandra ion

MASTERANDĂ LA UNIVERSITATEA PITEȘTI, LA PRIMA EI CARTE

Membri ai familiei sale, prieteni și colegi, cu toţii i-au fost alături Alexandrei Ion la debutul ei ca scriitoare.

Citiți și: Acum s-a anunțat ce se întâmplă în noaptea de Revelion. Oamenii trebuie să știe!

Absolventă a Facultății de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universității Pitești, acum în ultimul an la masterul de Comunicare Organizaţională, Alexandra și-a lansat în orașul ei natal, Mioveni, prima sa carte: „Din fericire”.

„În timp ce elaboram această carte, mi-am pus la un moment dat întrebarea: ce rost are să mai scriu, pentru că lumea îşi poate continua nestingherită existenţa şi fără scrierile mele? Ca autor şi ca orice visător, însă, am trăit şi încă trăiesc cu speranţa că poate, odată, un cititor îndemnat de rândurile mele va încerca să creeze o lume mai bună.

Citiți și: Argeș. Accident grav cu 3 vehicule

Substanţa volumului meu de debut este mai degrabă la nivelul emoţiilor decât al exactității faptelor. Experienţele care mi-au încurajat dezvoltarea şi lărgirea orizonturilor asupra relaţiilor vieţii în general m-au făcut să înţeleg ceea ce este important. (…)

Ce poate distinge cititorul în acest volum? Este o înţelepciune senină, care nu exclude schimbarea şi greşeala. Personajele mele transmit că fericirea de ieri construieşte fericirea de astăzi. Prin această carte eu vreau să vă transmit în primul şi în primul rând să nu luaţi viaţa foarte în serios, să nu vă stresaţi pentru fleacuri, să vă păstraţi râsul molipsitor și corpul armonios, să fiţi stâpâni pe viaţa voastră şi să vă preţuiţi momentele!”, a spus Alexandra Ion la lansare.

Cartea, împărţită în trei capitole și care numără în jur de 100 de pagini, li se adresează înainte de toate fetelor.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
HerasMed (570 x 90 px)