930×122 CAPRA 5

gard electric

Până la 15.000 de lei pentru cei care sunt „vizitați” de urși!

Până la 15.000 de lei pentru cei care sunt „vizitați” de urși!

Citiți și: Urgență pe Transfăgărășan! Decizie finală pentru o ursoaică agresivă!

Cei ce au probleme generate de vizitele animalelor sălbatice pe proprietățile lor și care vor să reducă pagubele cauzate de acestea locuințelor sau terenurilor pe care le dețin vor putea cere finanțări de până la 15.000 de lei pentru instalarea de garduri electrice ori alte mijloace asemănătoare permise de lege, ce au ca scop ținerea animalelor la distanță, potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

Proiectul de ordin aflat în dezbatere publică stabilește, de fapt, o schemă de finanțare prin care cei ce au neplăceri cauzate de vizitele animalelor sălbatice să aibă posibilitatea de a cere bani de la stat pentru instalarea de sisteme, în special, garduri electrice, ce au rolul de a ține animalele la distanță de casele sau terenurile deținute.

Citiți și: Avertisment serios: Valul de sancțiuni este iminent!

Astfel, prin programul multianual şi care se aplică la nivel naţional, cei interesați de instalarea de garduri electrice ori a altor mijloace permise de lege prin care pot fi ținute la distanță animalele sălbatice (instalații cu fascicule luminoase, sunete/ ultrasunete etc.) pot cere sume de până la 15.000 de lei.

La modul concret, vor putea fi cumpărate cu banii de stat echipamente și/ sau dispozitive de tipul gardurilor electrice (generator de impulsuri, fir gard electric, izolator inel gard electric, conectori fir gard electric, tijă împământare etc.), panou solar, regulator tensiune, cablu împământare ori alte mijloace asemănătoare permise de lege (instalații cu fascicule luminoase, sunete/ultrasunete etc.).

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3