930×122 CAPRA 5

constantin bîlea

PRIMAR DIN ARGEȘ, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA

DNA Pitești a trimis în judecată un lot de inculpați, printre care se află și primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea (PNL).

Citiți și: S-a încheiat o eră în orașul Dacia

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BÎLEA CONSTANTIN, la data faptelor primar al comunei Oarja, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată
– complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

Citiți și: DNA lovește: Este vorba despre un comandant de armată din Argeș și o angajată

SIMA IULIA MIHAELA, la data faptelor director la Școala Gimnazială „Dumitru Rădulescu” Oarja, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată
– complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată

GHERGHESCU LUCIAN, la data faptelor viceprimar al comunei Oarja, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată
– complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată
– fals intelectual în formă continuată
– uz de fals în formă continuată

STAN DUMITRU, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 fapte)
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (3 fapte)
– spălare a banilor în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2014, inculpații Bîlea Constantin și Sima Iulia Mihaela, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale privind finanțele publice locale și achizițiile publice, au încheiat cu societatea administrată de inculpatul Stan Dumitru câte un contract de execuție lucrări care priveau amenajarea unei camere frigorifice în interiorul Căminului Cultural Oarja, respectiv instalarea a 5 centrale termice în Școala Gimnazială „D. Rădulescu” Oarja și au dispus plata unor facturi pentru achiziții de bunuri/servicii de la aceeași societate comercială.

În acest context, în condițiile în care bunurile și serviciile facturate și achitate nu au fost furnizate, cei doi inculpați împreună și cu viceprimarul comunei Oarja au semnat mai multe documente care conțineau date nereale (devize de lucrări, procese verbale de recepție, etc.) și i-au achitat omului de afaceri suma totală de 201.080 de lei, care constituie un prejudiciu adus unității administrativ teritoriale. În scopul asigurării banilor obținuți în maniera de mai sus, inculpatul Stan Dumitru a ascuns și disimulat proveniența ilicită a sumei de 148.208 lei prin introducerea lor într-un mecanism complex de spălare a banilor, pe baza unor dispoziții de încasare, respectiv de plată false, în temeiul unui contract inexistent, destinatarul final fiind tot omul de afaceri.

În cauză procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile care aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.”, informează DNA.

New Profesional Consult-555×222
eurial 570×90