Un drum asfaltat recent în comuna Albota, județul Argeș, a ajuns în centrul unei controverse.
Potrivit unui reportaj realizat de Observator News la Antena 1, șoseaua, care ar fi construită din fonduri publice, ajunge într-o zonă în care nu sunt locuințe, însă în apropiere s-ar afla terenuri care ar fi deținute și de primarul comunei, Ion Dumitru, zis și ,,ducele de Albota” și de fiica acestuia.

Drumul ar fi fost asfaltat în primăvara acestui an.
Potrivit jurnaliștilor Observator, șoseaua se termină brusc, într-o zonă cu vegetație și tufișuri, fără să deservească, cel puțin în prezent, o zonă cu locuințe.

Ce spune primarul Ion Dumitru
Contactat de jurnaliștii Observator, primarul Ion Dumitru pare să se contrazică atunci când este întrebat despre terenurile pe care le deține în zona respectivă.
Edilul spune inițial „nu am teren acolo, eu”, pentru ca imediat după aceea să recunoască faptul că are un teren de aproximativ un hectar și jumătate în zonă.
„Deci nu am teren acolo, eu. Eu am acolo un teren, un hectar jumate.
E zonă de perspectivă. E şi apă băgată. Acolo va fi o zonă rezidenţială de dezvoltare.
Şi dacă întâmplător am acolo – am peste tot. Am peste tot că eu mi-am cumpărat terenuri la Revoluţie”, a declarat Ion Dumitru, potrivit sursei citate.
Ce avere figurează în declarația de avere
Primarul comunei Albota, Ion Dumitru, are trecute în declarația de avere mai multe terenuri și un apartament.
Potrivit informațiilor prezentate în reportajul Observator News, în declarația de avere din 2024 figurează cinci terenuri agricole, cu o suprafață totală de 41.000 de metri pătrați, precum și trei terenuri forestiere, care însumează 18.250 de metri pătrați.
Edilul mai declară două terenuri intravilane, cu o suprafață totală de 15.000 de metri pătrați.
La capitolul proprietăți este menționat și un apartament de vacanță în Năvodari, cu o suprafață de 68 de metri pătrați.
Averea este completată, mai precizează sursa citată, de o jumătate de milion de lei în conturi.

Un stil de viață luxos, prezentat în reportaj
Și stilul de viață al edilului pare unul luxos, mai precizează sursa citată.
Pasionat de vânătoare, Ion Dumitru s-a fotografiat în Safari, în Africa, alături de o antilopă împușcată.

Localnicii reclamă lipsa asfaltului în alte zone
În timp ce drumul din zona terenurilor primarului a fost asfaltat, în alte sate ale comunei ar exista în continuare străzi care nu beneficiază de asfalt și de toate utilitățile.
Potrivit informațiilor prezentate de Observator News, în satul Frătești ar fi aproximativ 30 de locuințe care nu au asfalt și nu beneficiază de toate utilitățile.
Întrebat despre lipsa asfaltului în această zonă, primarul Ion Dumitru a răspuns că „nici nu trebuie să fie”.
Sesizare la DNA
Sursa citată mai precizează că localnicii ar fi sesizat DNA în legătură cu drumul asfaltat în zona terenurilor primarului.
Ion Dumitru spune că nu se teme de reclamațiile formulate împotriva sa și afirmă că nu este prima dată când este vizat de astfel de demersuri.
„Eu am 37 de reclamaţii penale. Nu se va adeveri niciuna”, a declarat primarul din Albota.
Ion Dumitru, în vârstă de 78 de ani, conduce comuna Albota din anul 1996.

Reportajul poate fi urmărit AICI.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)















