930×122 CAPRA 5

consiliul judetean

SCANDAL MONSTRU ÎN ARGEȘ ÎNTRE PC ȘI PSD! „SUNTEM SURPRINȘI!”

Conservatorii argeșeni sunt foc și pară pe partenerii lor politici din PSD!

Citiți și: Argeș. Instituție din subordinea Consiliului Județean angajează!

Președintele PC Argeș, Ion Cornel Lazăr, a remis un comunicat de presă în urmă cu puțin timp. Lazăr își exprimă surprinderea față de anunțul de vineri al liderilor județeni social-democrați, care au comunicat că în Consiliul Județean o funcție de vicepreședinte îi va reveni PSD-ului, iar în cealaltă va fi menținut Constantin Polexe, de la PNL. Pesediștii și conservatorii au o înțelegere prin care un post de vice ar fi urmat să îi revină PC-ului, mai exact lui Ion Cornel Lazăr.

„Partidul Conservator filiala Argeş a luat act cu surprindere de poziţiile exprimate de către domnii Tudor Pendiuc, preşedinte interimar PSD, şi Mircea Draghici, vicepreşedinte PSD Argeş, cu privire la negocierile legate de funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.”, scrie în comunicatul prin care Lazăr anunță și organizarea pe acest subiect pentru mâine, 8 iulie, a unei conferințe de presă extraordinară a PC Argeș. (Foto: Ion Cornel Lazăr)

Citiți și: Exclusiv/,,Sunt foarte supărată!… Mi-a spus-o drept în față!”

New Profesional Consult-555×222
Pizza Sapori Italia 570 90