New Profesional Consult 930 x 122

frig

ploi_si_vijelii

SE STRICĂ VREMEA! PLOI, VÂNT ȘI FRIG!

Administrația Națională de Meteorologie a emis cu puțin timp în urmă o informare de vreme rea. Informarea are valabilitate de astăzi, 9 aprilie, de la ora 18, până vineri, 11 aprilie, la ora 21.

Citiți și: România înghețată: Temperaturi extreme înregistrate!

Potrivit ANM, în intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În sud şi est cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Îndeosebi în seara zilei de miercuri, 9 aprilie, şi în noaptea de miercuri spre joi, ploile vor fi sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă.

Citiți și: Alertă meteo în toată țara!

Eurial 555 x222
Pizza Sapori Italia 570 90