- Publicat de: ePitești
- 13-08-2015, ora 17:41
- Știri
ȘTEFAN ROPCEA: „VAI DE CAPUL PITEȘTENILOR CU AȘA GOSPODARI!”
În urmă cu trei luni, mai exact pe 20 mai, ePitești atrăgea atenția asupra felului deplorabil în care arată parcarea de la Centrul de Diagnostic și Tratament.
Citiți și: Pitești. La 18 ani te crezi „NINJA” la volan și mergi cu 144 km/oră pe bulevard!Și Ștefan Ropcea, pe atunci profesor de fizică la Colegiul Național „I.C. Brătianu”, ne reclama indignat situația: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/mizerabil-parcare-de-groaza-pitesti-galerie-foto/.
Pe 22 mai, în urma articolului nostru, viceprimarul Cornel Ionica anunța că municipalitatea va aloca bani pentru reabilitarea parcării, deși spațiul este al Consiliului Județean Argeș: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/viceprimarul-ionica-promite-reabilitarea-parcarii-de-la-centrul-de-diagnostic/.
Citiți și: Se întâmplă din această noapte într-o zonă importantă din Pitești!Ștefan Ropcea, între timp pensionat, ne scrie astăzi din nou, exprimându-și nemulțumirea că parcarea nu a fost nici până acum reparată și modernizată.
„În urmă cu 9 luni vă aduceam la cunoștință că parcarea din fața Centrului de Diagnostic și Tratament este mizerabilă. Am revenit de multe ori asupra subiectului, dar nu s-a schimbat nimic.
Presa s-a implicat, a arătat că ceea ce susțin este real, a fotografiat și a publicat articolul meu. Până la această dată, însă, rezultat zero! (…) Ce rușine !!!
M-am adresat în primul rând Primăriei. Apoi am scris la PSD, prefectului, lui Florin Tecău la Consiliul Județean, la ADIA, etc. Tăcere de aur… Vai de capul piteștenilor cu așa gospodari de marcă!”, scrie, ironic, Ștefan Ropcea, cunoscut publicului în urma numeroaselor sale puncte de vedere critice exprimate cu privire la diverse probleme ale comunității.