930×122 CAPRA 5

apple_patent_airbag

iPhone cu…”airbag”?

Compania Apple a patentat o aplicaţie  al cărei scop principal este de a proteja smartphone-urile iPhone de şocuri. În acest scop, compania a gândit un sistem cu o sticlă specială care să funcţioneze pe post de…”airbag”. Este numai una din încercările firmei de a îmbunătăţi gadget-urile produse în ultima vreme.

Conform unor site-uri de specialitate, Apple lucrează la acest proiect încă din 2010. Sistemul de protecţie prevede montarea unui dispozitiv care să fie situat între display şi corpul telefonului. Acest strat protector poate fi apoi…umflat pentru a menţine telefonul în siguranţă în cazul în care se activează senzori privind o eventuală cădere a acestuia. Tehnologia se aseamănă cu cea din hard-driverele de la notebook-uri care blochează capetele de citire şi scriere, făcând ca pagubele să fie cât mai mici.

Conform Apple, merită acest efort deoarece dispozitivele sunt foarte sensibile.

„In general, cu cat este sticla mai groasa, cu atat este mai rezistenta”, se arata in patentul Apple. „Din pacate, totusi, avand in vedere dispozitivele de tip smartphone, sticla este subtire si expusă în cazul unui accident. Este de ajuns, de exemplu, ca aparatul să cadă pe podea pentru ca pagubele să fie majore”, susţine Apple.

Soluţia propusă prevede folosirea unei plăci speciale situată sub geamul ecranului şi menită să absoarbă şocurile pentru ca cele mai importante elemente ale gadget-ului să fie protejate. Design-ul permite, de asemenea, înlăturarea plăcii avariate în cazul unei căzături, lăsând celelalte componente neatinse în timpul reparaţiilor.

Ideea este similară cu un patent al Amazon din august care detalia un sistem de tip airbag pentru dispozitivele mobile care sa se comporte chiar ca un airbag real. Sistemul gândit de Amazon prevedea şi posibilitatea orientării aparatului în timpul căderii, astfel încât cele mai importante compnente să fie protejate.

Traducere CNET

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3