- Publicat de: ePitești
- 13-04-2021, ora 8:14
- Știri
TIR-ul ATI al morţii a funcţionat în Piteşti până fix acum 30 de zile
Tragedie. TIR-ul ATI caracterizat ca „ultima rezervă” în lupta cu Covid-19 a pus capăt zilelor în cazul a trei pacienţi de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de ieri, în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen. În TIR se aflau în total opt pacienţi.
Citiți și: Subprefectul Soare confirmă: TIR-ul ATI în care au murit ieri pacienţi este cel care a fost în ArgeşIeri seară autorităţile au ieşit, pe rând, să dea declaraţii, iar Serviciul Omoruri a declanșat o anchetă. Până acum, unul dintre cele mai importante elemente din anchetă este că persoana responsabilă de intervenţii în cazul unor defecţiuni a refuzat să intre în TIR pentru depanare.
Citiți și: ÎN SECȚIA ATI A SJU ARGEȘ MAI E UN SINGUR LOC LIBER, IAR ÎN TIR-UL ATI, 7 DIN CELE 12 SUNT DEJA OCUPATE
Potrivit declaraţiilor lui Raed Arafat, TIR-ul respectiv este chiar cel care a fost adus în jud. Argeş, Piteşti.
TIR-ul ATI a ajuns în Piteşti în luna iulie a anului trecut (pe 28 iulie) şi a funcţionat până la data de 13 martie a.c., când unitatea mobilă de Terapie Intensivă destinată pacienţilor Covid a fost relocată de la Piteşti la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti. Decizia a fost luată având în vedere creşterea cazurilor de persoane diagnosticate cu COVID în Capitală (detalii, AICI).
DATE PRELIMINARE
La Spitalul Victor Babeş, în data de 12 aprilie, în jurul orei 17, personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale, a transmis conducerea spitalului.
„În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”, precizează sursa menţionată.