Eurial 930 x 122

cncd

TRANSPORTUL PUBLIC DE CĂLĂTORI DIN PITEŞTI, PE MUCHIE DE CUŢIT!

Astăzi a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Piteşti, cel mai important punct de pe ordinea de zi fiind proiectul pentru prelungirea contractului de asociere dintre Publitrans (societate a municipalității) şi firmele private CNCD și Girexim.

Citiți și: Toți călătorii trebuie să știe: Publitrans schimbă programul

Contractul expiră chiar mâine, 28 februarie, şi, conform unor reglementări legale, nu ar mai putea fi prelungit. Cel puţin aşa susţin unii consilieri. Primăria apreciază, pe de altă parte, că o eventuală prelungire este legală, deoarece avem de-a face cu o situaţie de urgenţă: contractul expiră şi astfel transportul de persoane ar fi „în aer”. De altfel, Primăria insistă ca acest contract să fie prelungit pentru o perioadă determinată, până când se vor finaliza procedurile deja începute de achiziţionare a 70 de autobuze, cu ajutorul unui credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Au avut loc negocieri intense între membrii Consiliului. Mai mult, aceste negocieri au întârziat şi debutul şedinţei cu mai bine de o jumătate de oră. A fost un du-te vino constant.

Citiți și: Pitești: A început recepția celor 99 de stații de călători Publitrans

De menţionat că pe tot parcursul şedinţei juriştii Primăriei, secretarul Iosiv Cerbureanu şi avocaţii Radu Perianu, Nicolae Zărnescu şi Gabriela Zoană (toți trei onsilieri locali) au lucrat la un raport care să confere legalitate deciziei de prelungire a contractului pe o perioadă de maxim doi ani. Decizia Consiliului Local a fost să lase Publitrans să analizeze posibilitatea prelungirii de urgenţă a contractului cu CNCD şi Girexim, mâine urmând să fie comunicată hotărârea finală.

 

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)