New Profesional Consult 930 x 122

deseuri

TREI BĂRBAŢI, ARESTAŢI PREVENTIV PENTRU FURT

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Muscel şi ai Secţiei nr. 15 de Poliţie Rurală din Stâlpeni au prezentat Judecătoriei Câmpulung, cu propunere de arestare preventivă, şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 39 de ani reţinuţi la data de 30 iulie, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt.

Citiți și: Argeș: Halucinant! Au băgat de 300 de lei și au plecat

Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea şi a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a trei bărbaţi, iar faţă de alţi trei Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung a dispus măsura controlului judiciar.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş au efectuat 17 percheziţii domiciliare pe 30 iulie pe raza comunelor Bălileşti, Ţiţeşti, Stâlpeni şi în municipiul Făgăraş, din judeţul Braşov la locuinţele a 14 persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de furt.

Citiți și: Doi copii au furat o mașină și au plecat la plimbare. Unul dintre ei a fost reținut

De asemenea, a fost vizat şi punctul de lucru al unei societăţi comerciale situat pe raza oraşului Mioveni.

Cu ocazia percheziţiilor, poliţiştii au identificat biciclete, aparate de sudură, motocositoare, bormaşini, laptop-uri, staţii de emisie recepţie, telefoane mobile, precum şi alte bunuri susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni.

Totodată, poliţiştii au efectuat un control la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din oraşul Mioveni, cu profil de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase. Cu această ocazie poliţiştii au identificat diverse bunuri susceptibile a fi achiziţionate fără documente de provenienţă. În acest caz, poliţiştii au demarat procedurile în vederea anulării autorizaţiei de funcţionare, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind achiziţia de deşeuri feroase şi neferoase.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3