În ziua de 7 iunie a.c., în jurul orei 19:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au depistat un bărbat (Alexandru M., de 41 de ani) din comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman, care conducea un autoturism pe str. Calea Bucureşti, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.
Etilotstul a indicat, în cazul său, 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reţinut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie”, precizează IPJ Argeș.
(Foto: descriptiv)











