930×122 CAPRA 5

elevi

ULTIMA ORĂ: ȘCOALA NR. 13 DIN TRIVALE VA FI EXTINSĂ

Laurenţiu Zidaru, viceprimar al Piteştiului, a anunţat astăzi, în conferință de presă, că nicio unitate de învăţământ preuniversitar din municipiu nu are probleme din punct de vedere al autorizaţiei de funcţionare, dar că există şcoli şi licee în care se vor mai face lucrări şi după începerea noului an şcolar, fiind vorba de investiţii mai mari.

Citiți și: Interzis în toate școlile!

Zidaru a informat că a discutat cu reprezentanţii firmelor constructoare şi că a ajuns la un acord cu aceştia: anumite lucrări, care implică un zgomot mai mare, să fie făcute în zilele de sâmbătă şi duminică.

„Investiţiile mari sunt la Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”, acolo unde se face extindere pe bani europeni şi se reabilitează termic. Încă nu am început lucrările la Colegiul „I.C. Brătianu”, de-abia a fost lansată licitaţia. La Liceul Sanitar au fost erori legate de estimarea investiţiei şi a trebuit să mai alocăm bani de la bugetul local, iar aici sunt întârzieri. Grădiniţa de la Şcoala Nr. 10 „Marin Preda” din Ceair va fi gata prin octombrie, în vreme ce la Şcoala nr. 1 se va mai lucra la sistemul de termoizolaţie. De asemenea, se va mai lucra după 15 septembrie şi la sistemul de termoizolaţie de la Şcoala nr. 15.

Citiți și: Mai mulți bani pentru elevi de la 1 ianuarie!

La Şcoala nr. 8 a fost nevoie şi de consolidare, deşi clădirea părea stabilă şi solidă. În rest, nu mai avem alte probleme.”, a spus viceprimarul, care a mai anunţat că la Şcoala nr. 13 „Mircea cel Bătrân” din cartierul Trivale va fi derulat un proiect de extindere cu bani europeni, deoarece există o cerere foarte mare din partea părinţilor (deşi aici învaţă deja 1.400 de copii).

La rândul său, Dănuţ Teodorescu, directorul Direcţiei de Dezvoltare Publică din Primărie, a anunțat că „în 2 ani în Pitești nu vor mai fi grădiniţe care să funcţioneze la parterul blocurilor, în apartamente.”. (Foto: Facebook)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA