Ploile abundente căzute în acest weekend în Argeş au dus la creşterea debitelor pe cursurile de apă, fapt care a generat o tragedie.
Un argeşean a fost luat de ape şi a murit în timp ce încerca să traverseze un râu umflat de ploi. Este vorba de Gheorghe Ciontu, de 56 de ani, din comuna Ciomăgeşti, care a fost găsit de o femeie care a alertat pompierii. Bărbatul a vrut să traverseze pârâul Cungrea ca să scurteze drumul spre acasă, dar nu a mai reuşit.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Medico Legal pentru autopsie. (Foto: Arhivă)