Donaris 930 x 122

covid

Unii argeșeni au dat uitării carantina de noapte

Peste 40 de acțiuni la care au luat parte mai mult de 350 de polițiști, precum și jandarmi, polițiști locali, pompieri și alte structuri cu atribuții în domeniu, au fost desfășurate în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19.

Citiți și: Accident frontal grav, lângă Pitești, acum! Intervenție de urgență!

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 41 de acţiuni punctuale, dintre care 28 au fost organizate independent de către poliţişti, 10 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi 3 cu alte structuri.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 1.956 de persoane, 116 mijloace de transport, precum și 192 de societăți comerciale.

Citiți și: Polițiștii amenință! Ce îi nemulțumește

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 142 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, dintre care 135 de sancțiuni, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii, respectiv 7 sancțiuni, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

Pe lângă sancțiunile aplicate, în urma acțiunilor, operatorii economici, dar și cetățenii de pe raza județului Argeș au fost instruiți cu privire la măsurile care se impun în această perioadă.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Un comentariu

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90