263 X 587 CUMPANA 1

Urs semnalat în Argeș. RO-Alert emis în această dimineață pentru locuitorii din Cocu

Urs semnalat în Argeș. RO-Alert emis în această dimineață pentru locuitorii din Cocu

Un urs a fost semnalat în această dimineață în localitatea Cocu, județul Argeș, iar autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației.

Potrivit surselor noastre, animalul sălbatic a fost observat în zona localității, iar autoritățile au decis transmiterea unei alerte prin sistemul RO-Alert pentru a informa locuitorii și persoanele aflate în apropiere asupra pericolului.

930×122 LA COCOS
555×222 grota rece

Recomandările transmise populației

Oamenii sunt sfătuiți să își păstreze calmul și să evite deplasările în zona în care a fost semnalat ursul. De asemenea, autoritățile recomandă:

 – să nu încerce să se apropie de animal pentru a-l fotografia sau filma;

– să nu îl hrănească și să nu încerce să îl alunge;

– să își protejeze animalele din gospodării, dacă este posibil;

– să sune imediat la 112 dacă observă ursul sau dacă acesta se apropie de locuințe.

Echipajele abilitate monitorizează situația, iar măsurile necesare vor fi luate în funcție de deplasarea animalului.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să respecte indicațiile transmise prin mesajul RO-Alert și să evite orice comportament care le-ar putea pune viața în pericol.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Posada Curtea de Arges 555×222

Urs semnalat în Argeș. RO-Alert emis în această dimineață pentru locuitorii din Cocu

570×90 LA COCOS
Eurial 263×587