Așa cum se știe, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 319/17.09.2020, a fost aprobată valoarea taxei de salubrizare, respectiv 11 lei/persoană/lună, datorată începând cu 1 noiembrie 2020.
Noua taxă a ridicat unele probleme și mai ales nemulțumiri, întrucât s-a stabilit că, în cazul nedepunerii declarației în termen, taxa să fie stabilită din oficiu, pe baza estimării unui număr de 7 (șapte) persoane, urmând ca, după depunerea declarației fiscale de către contribuabil, să se efectueze modificări. Noul primar, Cristian Gentea, a explicat astăzi, după depunerea jurământului, despre ce este vorba (VIDEO).
Cristian Gentea a propus ca, în cazul celor care au plătit deja pentru șapte persoane, deși familia are mai puțini membri, să se realizeze o compensare, prin scutire, în următoarele șase luni.





