930 x122 grota rece

transfagarasan

VIDEO: HAOS PE TRANSFĂGĂRĂȘAN. TRAFIC TOTAL BLOCAT ȘI NERVI ÎNTINȘI LA MAXIMUM

UPDATE: Astăzi, 17 august a.c., au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru oprire neregulamentară, în zona Barajului Vidraru, urmând să fie efectuate verificări pentru aplicarea de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care au staționat neregulamentar.

Citiți și: Moment spectaculos pe Transfăgărășan: Ursoaică cu doi pui filmată pe drumul acoperit de zăpadă

„Atragem atenția cu privire la respectarea normelor de circulație pe drumurile publice. Situația exemplificată, ce se referă la parcarea neregulamentară, îngreunează sau face imposibilă deplasarea a două autovehicule din sensuri opuse. Atunci când, pe un asemenea tronson se deplasează și un autovehicul de dimensiuni mari, cum ar fi un autocamion sau autocar, în condițiile unor valori de trafic deja ridicate, este iminentă apariția unor ambuteiaje, pe care conducătorii auto nu le pot rezolva <<la mica înțelegere>> decât în condițiile în care dau dovadă de calm și nu uită de politețea rutieră.
Pentru aceia care sunt interesați de aspecte legale, oprirea și staționarea neregulamentară, în zona de acțiune a indicatorului ,,Staționarea interzisă ” sau sunt
– prevăzute de art. 143, lit.B din HG 1391/2006-Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, și
-pedepsite de art. 100, alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă cuprinsă între 4 și 5 puncte amendă, respectiv între 580 și 725 de lei, precum și cu 3 puncte penalizare, conform art. 108, alin1, lit.b, pct.7 din OUG 195/2002″, precizează IPJ Argeș.

 

Citiți și: Argeș: Alertă majoră în munți! Turiști în pericol!

A fost haos luni după-amiază, pe Transfăgărășan, lângă Barajul Vidraru.

 

 

Pe principiul aici avem treabă, aici parcăm, mai mulți conducători auto au oprit mașinile neregulamentar, în zona de acțiune a indicatorului OPRIREA INTERZISĂ și au plecat să se bucure de natură, ignorând și regulile de circulație,  și pe cele ale bunului simț.

 

 

 

S-a întâmplat în jurul orei 15.00 și pentru că mașini circulau din ambele parți, la un moment-dat s-a produs inevitabilul.

 

 

Cei în cauză urmează să fie identificați și sancționați. Amenzile pentru astfel de cazuri pornesc de la 580 de lei și pot ajunge până la 725 de lei.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3