930×122 CAPRA 5

lucrări reabilitare

Video – Lovitură pentru firma care voia să reabiliteze scările din Pitești cu 60.000 €

Update, ora 16:41

Ședința extraordinară a Consiliului Local Pitești s-a încheiat în urmă cu puțin timp.

Citiți și: Lucrări într-un cartier din Pitești

Un subiect destul de dezbătut în ședința de astăzi a fost retragerea de pe ordinea de zi a două proiecte (punctele 3 și 4), unul dintre ele fiind proiectul inițiat de primar privind reabilitarea unor scări de pe domeniul public, proiect estimat la o valoare de aproximativ 60.000 de euro (la un curs de aproximativ 1 euro – 5 lei).

Răzvan Șerbănoiu (foto), consilier local din partea PNL a ținut să evidențieze motivul pentru care proiectele au fost retrase. Atât consilierii locali din partea PNL, cât și cei din partea USR-PLUS s-au arătat nemulțumiți de prețul la care au fost estimate cele două proiecte, unul dintre ele fiind cel care prevedea reabilitarea scărilor.

Citiți și: Pitești: Încep lucrările de reabilitare la un drum de legătură important

Punctele 3 și 4 au fost retrase, deoarece grupul PNL – USR-PLUS și-au manifestat nemulțumirea cu privire la prețul proiectelor respective și așteaptă explicațiile proiectanților, să vadă cum s-a ajuns la aceste prețuri.

Edilul a fost de acord cu retragerea acestora, după ce a purtat o discuție cu ambele grupuri, dar și cu cei de la PSD.

Mai mult decât atât, chiar am fost deranjat, astăzi, că a trebuit să sun eu la ADP ca să vină proiectantul aici. Am stabilit în ședința Consiliului Local că de fiecare dată când avem așa ceva în dezbatere, proiectantul să fie aici și să justifice prețul.”, a replicat Cristian Gentea.

Astfel, proiectele vor fi dezbătute în viitoarele ședințe ale Consiliului Local, atunci când proiectantul va fi prezent pentru a explica și justifica sumele, mai mult decât generoase, puse în joc pentru astfel de proiecte.

VIDEO – Vezi discuția despre punctele retrase de pe ordinea de zi, începând cu minutul 15:56

Ulterior acestei discuții, alți doi consilieri locali din partea PSD, Radu Bănică (foto 1) (video: începând cu minutul 17:21 până la minutul 17:49) și Robert Tudorache (foto 2) ( video: începând cu minutul 19:11 până la minutul 20:00) au sărit în apărarea edilului pe acest subiect, creând astfel vâlvă în ședința Consiliului Local.

Vreau să vă reamintesc că suntem de fapt la punctul 5 al ordinii de zi, punct 5 ( Subiectul pe larg AICI: Pitești: Bazin de înot, pe terenul de sport al unui liceu important) pe care vi-l aduc la cunoștință. Domnul primar, împreună cu executivul, au reușit să atragă bani din fonduri externe și să dezvolte o astfel de investiție în municipiul Pitești. Eu cred că cel mai corect din partea noastră și fairplay era să recunoaștem lucru ăsta, să-i felicităm și nu să ne întoarcem de la Ana la Caiafa la punctul 2, punctul 3, ce s-a făcut, ce nu s-a făcut.”, a ținut să transmită Robert Tudorache.

Știrea inițială, ora 09:19 – Primăria Pitești investește 60.000 € pentru reabilitarea unor scări

Astăzi, 15 septembrie, de la ora 15.00, Consiliul Local Pitești se va întruni într-o ședință extraordinară, la sediul Primăriei.

Printre alte puncte de pe ordinea de zi, se află și un proiect destul de interesant.

Este vorba despre reabilitarea unor scări de pe domeniul public, cărora li se alocă un buget mai mult decât generos.

Proiectul se regăsește la punctul 3 de pe ordinea de zi – Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea Documentației de avizare pentru lucrări de intervenții aferentă obiectivului de investiții ”Reabilitare scări publice, strada Făgăraș, zona blocurilor: E1-E2, E2-E3, E3-E4. Școala Gimnazială Alexandru Davila (fosta școală nr. 14), municipiul Pitești, județul Argeș.”

Suma alocată acestui proiect este una impresionantă – 301.281,14 lei cu TVA inclus, adică aproximativ 60.000 de euro (la un curs de aproximativ de 1 euro – 5 lei), din care 245.434,38 lei cu TVA inclus reprezintă cheltuieli construcții-montaj.

 

Important de precizat este faptul că, finanțarea obiectivului se va face din sume alocate exclusiv de la bugetul local.

SCĂRILE PROPUSE SPRE REABILITARE SUNT:

– Scara care se află lângă Școala Gimnazială Alexandru Davila are o lungime reală de 73 ml, având un număr de 47 de trepte,  13  podeste  de  dimensiuni  variabile și balustrade laterale pe ambele margini ale treptelor în lungime totală de 114 ml . Suprafața totală a scării este de 140,5 mp;

– Scara care face legătura cu strada Negru Vodă amplasată în imediata apropiere pe partea dreaptă de clinica LSM (blocurile E3-E4) are o lungime reală de 45 ml , având, 15 podeste de dimensiuni variabile şi balustrade laterale pe ambele margini ale treptelor în lungime totală de 90 ml. Suprafața totală a scării este de 92 mp;

– Scara care face legătură cu strada Negru Vodă amplasată în imediata apropiere pe partea stângă de clinica LSM (blocurile E2-E3) are o lungime reală de 21 ml , având un număr de 38 trepte,  podeste și balustrade laterale pe ambele margini ale treptelor în lungime totală de 41 ml. Suprafața totală scării este de 39 mp.

– Scara care face legătura cu strada Negru Vodă , blocurile E1-E2 , are o lungime reală de 61 ml , având un număr de 25 trepte, 15 podeste și balustrade laterale pe ambele margini ale treptelor în  lungime totală de 71 ml. Suprafața totală a scării este de 128 mp.

Lucrările de reabilitare constau în: demolarea bordurilor și a elementelor de scări deteriorate, lucrări de terasamente, cofraje și soclu, decaparea suprafețelor deteriorate și refacerea elementelor de trepte, înlocuirea bordurilor vechi și montarea bordurilor noi la toate scările, montarea pavelelor din beton, înlocuirea și vopsirea balustradei propuse cu vopsea de ulei în 2 straturi.

Obiectivul face parte din programul de investiții al Municipiului Piteşti pe anul 2021, aprobat prin HCL nr. 120/22.04.2021, la Cap. 84.02 „Transporturi”.

Vezi întreg proiectul de hotărâre: AICI.

555×222-epitesti PNL
Pizza Sapori Italia 570 90