Public numeros în Centru. Jandarmii argeșeni au încheiat astăzi programul special pe care l-au pregătit cu ocazia împlinirii a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Ultima reprezentație a avut loc în centrul Piteștiului, în fața unui public numeros.
Mai întâi, Detaşamentul mobil de intervenţie a prezentat exerciții demonstrative și simularea unei acțiuni de urgență. Apoi, jandarmii argeşeni au defilat prin faţa sutelor de piteșteni veniți în zona Pieței ,,Vasile Milea” să privească și să aplaude.
De asemenea, cei interesați au putut discuta cu reprezentanţi ai Serviciului Resurse Umane cu privire la la ofertele educaţionale ale Jandarmeriei. La standurile cu arme, copiii au putut ,,proba” echipamente din dotare, imortalizând momentele deosebite prin fotografii alături de jandarmi.
Activitățile de azi au făcut parte din programul aniversar al Jandarmeriei, care, pe parcursul unei săptămâni, a inclus și alte evenimente (AICI, amănunte).








![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)





