New Profesional Consult 930 x 122

perchezitii

Video – Traficant de cerșetori din Pitești, reținut

În cursul zilei ieri, 07 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de exploatarea cerșetoriei, și au reținut un bărbat de 69 de ani, din Pitești.

Citiți și: Atenție! Furt masiv într-o parcare din Argeș

 

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016-iulie 2021, bărbatul ar fi determinat un bărbat de 68 de ani, din comuna Niculițel, județul Tulcea, persoană aflată într-o situație de vulnerabilitate, să apeleze, în mod repetat, la mila publicului, pe raza municipiului Pitești și comunei Bradu, obținând, pentru sine, foloase patrimoniale de pe urma acestei activități.

Citiți și: Fapte foarte grave, consecințe severe! S-au trezit cu „mascații” la ușă

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 07 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție Pitești și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat trei percheziții domiciliare la domiciliul și la alte două imobile ale celui în cauză, de pe raza municipiului Pitești.

În urma perchezițiilor, au fost identificați bani și bijuterii. În vederea continuării cercetărilor, a fost ridicată suma de 4.400 de lei, iar bijuteriile au fost lăsate în custodie.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90