Un incendiu a izbucnit în cursul nopții trecute la o locuință din comuna Negrași, mobilizând de urgență pompierii argeșeni.
La fața locului au intervenit trei echipaje ale Detașamentului de Pompieri Bradu, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La sosirea salvatorilor, flăcările cuprinseseră casa bătrânească pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, incendiul afectând atât construcția, cât și bunurile aflate în interior.
Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric:
,, La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau la locuința respectivă, pe o suprafață de aproximativ 70 mp, în urma incidentului, fiind afectate și bunurile din interiorul acesteia. Nu au fost identificate victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.”, se arată în comunicatul de presă transmis de ISU Argeș.
Pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și evitarea utilizării improvizațiilor, pentru prevenirea unor astfel de incidente.
Casă distrusă de flăcări în Argeș!
Imagini. ISU Argeș








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)





