New Profesional Consult 263×587

Hală cuprinsă de flăcări în Argeș

Hală cuprinsă de flăcări în Argeș

Incendiu de amploare la o hală din comuna Buzoești. Intervenție în desfășurare a pompierilor argeșeni

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a transmis în dimineața zilei de 30 decembrie 2025 informații privind un incendiu de proporții izbucnit la o hală din comuna Buzoești, satul Curteanca.

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

Potrivit datelor oficiale comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, la fața locului au fost mobilizate opt echipaje de pompieri, care intervin cu șase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Hală cuprinsă de flăcări în Argeș

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, construcția fiind cuprinsă de flăcări pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Din cauza intensității focului, utilajele de producție aflate în interiorul halei au fost afectate, existând pagube materiale semnificative.

Reprezentanții ISU Argeș precizează că, până în acest moment, nu au fost identificate victime, iar prioritatea echipajelor este localizarea și lichidarea incendiului, precum și prevenirea extinderii flăcărilor la obiectivele din apropiere.

Misiunea este în dinamică, iar cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției și efectuarea cercetărilor specifice. Autoritățile vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.

eurial 570×90
New Profesional Consult 263×587