263×587 MAIA

Razie rutieră la Curtea de Argeș: zeci de șoferi sancționați în doar două zile!

Argeș: Razie de amploare

Razie rutieră la Curtea de Argeș: zeci de șoferi sancționați în doar două zile!

Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au desfășurat, în zilele de 14 și 15 noiembrie a.c., o serie de acțiuni preventive și de control pe drumurile din localitățile aflate în aria lor de competență.

IMM 930×122
555×222  MAIA

Scopul principal al intervențiilor a fost combaterea celor mai frecvente cauze care duc la producerea accidentelor rutiere.

În cele două zile de activități, polițiștii au verificat peste 80 de autovehicule și au legitimat mai mult de 100 de persoane.

De asemenea, au efectuat 35 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea șoferilor care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Acțiunile au scos la iveală numeroase nereguli.

În total, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, valoarea cumulată a amenzilor fiind de 19.022,5 lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut trei permise de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare.

Astfel de activități sunt parte a demersurilor constante ale poliției rutiere pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și pentru prevenirea evenimentelor nedorite generate de indisciplina în trafic.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

Razie rutieră la Curtea de Argeș: zeci de șoferi sancționați în doar două zile!

570x90px-mst euroexpo
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti