- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 9-05-2018, ora 17:50
- Știri
ZIUA EUROPEI, SĂRBĂTORITĂ ÎN MIOVENI
Ziua Europei, sărbătorită în Mioveni. Sub egida Centenarului Marii Uniri, astăzi în Mioveni a fost sărbătorită Ziua Europei.
Citiți și: Argeș. Un VW Golf, cuprins de flăcări violenteTimp de două ore, la Casa de Cultură Racoviţa din Mioveni s-au desfășurat mai multe activităţi organizate de Consiliul Local, Primăria şi Centrul Cultural Mioveni.
A fost lansată cartea ,,1918 – Contribuţia argeşenilor şi a muscelenilor la întregirea României”, scrisă de profesorul Cristian Ştefan (foto 1).
Citiți și: Târgul de Crăciun revine la Mioveni: atmosferă festivă și cadouri uniceDe asemenea, invitaţii au putut admira și expoziţia ”Arc peste timp” (foto 2), expoziție care conține obiecte care au aparţinut Familiei Regale.
Copiii ansamblului Muguraşii Mioveniului au dansat şi au interpretat cântece populare, iar spre final membrii Corului Veteranilor ,,Mihai Viteazul” au prezentat un moment artistic.
Evenimentele dedicate Zilei Europei au continuat la Centrul Cultural Mioveni, acolo unde, în parteneriat cu instituțiile de învățământ din oraș, s-a organizat o sesiune de comunicări având ca temă semnificația zilei. De asemenea, elevii Centrului Cultural au participat la un atelier de pictură.