- Publicat de: ePitești
- 15-11-2013, ora 13:26
- Politic
Locuitori din Vlădeştii de Argeş, la Parlament
100 de locuitori ai comunei Vlădești, judeţul Argeș, au participat ieri la o vizită de documentare și de informare cu privire la atribuţiile Camerei Deputaţilor, la iniţiativa deputatului PSD al colegiului Mioveni Simona Bucura-Oprescu.
Aceasta le-a lansat provocarea de a fi deputaţi pentru o zi. Localnicii din Vlădeşti au început sesiunea de lucru cu reuniunea grupului deputaţilor PSD, după care au urmat comisiile de specialitate ale Camerei, pentru a fi apoi prezenţi în sala de plen la votul final. Membrii grupului din Vlădești și-au propus să le explice și celorlalţi locuitori ai comunei rolul și atribuţiile Camerei Deputaţilor, dar și despre ce au putut să facă românii cu inteligenţă și materiale 100% românești la construcţia Palatului Parlamentului.
Simona Bucura Oprescu va continua acţiunea de informare și documentare publică cu privire la rolul și atribuţiile Camerei Deputaţilor și ale unui deputat, până la sfârșitul anului locuitori din comunele Mihăești și Boteni și din orașul Mioveni urmând să ajungă la Palatul Parlamentului.