- Publicat de: ePitești
- 16-11-2013, ora 9:20
- Politic
Un posibil candidat surpriză al PSD pentru şefia Consiliului Judeţean
Prin târg umblă vorba că zilele lui Constantin Nicolescu la conducerea PSD şi a Consiliului Judeţean Argeş sunt numărate din cauza dosarului în care a primit deja o condamnare de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. În acest context, dar şi pentru că urmează „dosarul podul Căteasca”, despre care se spune că este unul „greu”, au început deja speculaţiile privind persoana care îi va urma lui Nicolescu la conducerea Consiliului Judeţean. Pe lângă numele deja vehiculate, despre care aţi putut afla chiar de la ePitești, a mai apărut unul.
Astfel, surse din PSD Argeş susţin că Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului şi numărul 2 în partid, nu ar fi interesat să lase municipiul reşedinţă de judeţ pentru Consiliul Judeţean. Totuşi, are în mânecă un as.
Conform surselor amintite, Pendiuc ar urma să îl sprijine, când va veni momentul, pe deputatul Cătălin Rădulescu, un apropiat al său, pe care a reuşit să îl impună candidat pentru Parlament în ciuda opoziţiei din partid. În acest fel Pendiuc şi-ar păstra influenţa în Piteşti, dar şi-ar extinde-o şi la nivelul județului.
Constantin Nicolescu va face recurs la decizia Curţii de Apel București prin care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Recursul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.