930 x122 grota rece

TARGUL_CARNEXPO_DANIEL_CONSTANTIN_1

Daniel Constantin: „Viitorul, alături de Europa și America. Trebuie să promovăm valorile naționale în context european”

Președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a spus astăzi în fața delegaților la Consiliul Național al PC că la alegerile europarlamentare pe lista formațiunii trebuie să se afle “oameni care sunt cu adevărat vârfuri ale societăţii româneşti”.

Constantin a adăugat că PC va trebui să construiască o “campanie remarcabilă” pentru europarlamentare, prin care să consolideze „profilul de partid profund ataşat valorilor naționale în context european, să evite discursul demagogic sau ultranaţionalist”.

Liderul conservator a subliniat că România trebuie să își respecte angajamentele asumate față de partenerii occidentali, fără a cădea, însă, în capcana adversarilor politici. “Noi reprezentăm o parte a României, serioasă și responsabilă, și ne asumăm în totalitate angajamentele României față de partenerii noștri occidentali, față de vecinii noștri și față de obiectivele alianței pe care o avem cu Statele Unite și cu partenerii europeni. Să nu cădem în capcana soluțiilor facile de imagine, pentru că acest lucru, vă rog să mă credeți că știu foarte bine, este exact ce își doresc adversarii noștri”, a declarat președintele PC. “Viitorul poate fi doar unul singur. Alături de Europa și America”, a accentuat Daniel Constantin.

Consiliul Naţional al PC, reunit la Palatul Parlamentului, a adoptat azi două rezoluţii: una privind participarea individuală la alegerile europarlamentare și o alta pentru convocarea congresului în iunie 2014.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
eurial 570×90