930X122 MAIA

zile_pitesti

EXCLUSIV! Piteştiul şi-a depus candidatura pentru un prestigios premiu internaţional

Anul trecut, Piteştiul a fost declarat la Bruxelles Oraş European al Sportului în anul 2014. Iată că acum conducerea municipiului şi-a depus candidatura pentru o nouă titulatură importantă.

Douăsprezece oraşe europene, printre care şi Piteşti, şi-au prezentat candidatura pentru a deveni „Capitala Verde a Europei” în 2016, distincţie acordată pentru o prestaţie la înălţime în materie de gestiune urbană favorabilă mediului.

Cele 12 oraşe candidate pentru 2016 sunt Dabrowa Gornicza (Polonia), Essen (Germania), Larissa (Grecia), Ljubljana (Slovenia), Nijmegen (Olanda), Oslo (Norvegia), Reggio Emilia (Italia), Santander şi Zaragoza (Spania), Tours (Franţa), Umea (Suedia) şi Piteşti (România).

Un grup de experţi internaţionali va face o evaluare tehnică a fiecărei candidaturi pe baza a 12 indicatori, printre care atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la aceste schimbări, transportul local, zonele verzi, calitatea mediului sonor, gestionarea deşeurilor şi a apei sau tratarea apelor uzate.

Laureatul va fi anunţat în iunie anul viitor, la Copenhaga, oraş care a fost ales Capitala Verde a Europei 2014.

555 X 222 CAPRA
570×90 MAIA