- Publicat de: ePitești
- 21-11-2013, ora 13:22
- Politic
Argeşul nu renunţă la Finanţele Publice
Constantin Polexe, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a spus astăzi că procesul de descentralizare iniţiat de USL este unul binevenit, dar care trebuie continuat. Polexe afirmă că autorităţile locale şi judeţene vor face demersuri pentru a prelua şi alte atribuţii.
Polexe declară că este nevoie ca procesul de descentralizare să continue, iar la judeţe să ajungă şi alte instituţii şi atribuţii.
„Acesta este doar începutul. Trebuie ca şi alte instituţii să vină la Consiliul Judeţean, să revină în judeţ. Şi mă refer aici în primul rând la Finanţe. Nu ne subordonăm nimănui, cu atât mai puţin Prahovei! Fiecare ştie ce potenţial are, fiecare judeţ cunoaşte cel mai bine ce e de făcut. Sperăm ca Finanţele Publice să revină la noi în judeţ cât mai repede!”, spune Constantin Polexe.