pizzeria sapori  930 122

Super campanie pentru copiii instituționalizați! Participă și tu!

O clinică stomatologică din Pitești pentru copii şi adolescenţi, fundația “Lumină în suflet” și asociația “Road Wolves” au dat astăzi startul campaniei sociale  “Împreună dăruim zâmbete!”, campania care se va derula până în iunie 2014.

Iniţiatorii îşi doresc să sublinieze şi în acest fel importanța sănătăţii dentare pentru o viaţă mai bună, să dăruiască cadouri de sărbători şi tratamente stomatologice copiilor aflaţi în plasament. Campania a fost lansată în incinta Muzeului Județean cu o prezentare despre importanţa igienei orale corecte şi prevenţia afecţiunilor dentare, susţinută de doctorul Răzvan Savu, fondatorul clinicii. La prezentare au asistat peste 100 de copii aflaţi în plasament, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, din centrele „Sf. Constantin şi Elena”, „Dumbrava minunată”, „Casa noastră” şi „Centrul de tip familial Găvana”. Pentru ca informarea să fie completă, copiii au primit pachete cu produse de igienă orală.

Urmează o campanie de strângere de daruri cu ocazia Crăciunului. Până pe 17 decembrie oricine dorește poate aduce pachete cu hăinuţe, cărţi, jucării, dulciuri, prăjituri de casă sau fructe la sediul clinicii, situat în Pitești, pe strada Smeurei, nr. 58. Mai departe, campania va continua cu tratamente dentare gratuite pentru aceşti copii cu posibilităţi reduse. Astfel, o parte din veniturile clinicii vor fi utilizate în perioada ianuarie-iunie 2014 pentru tratarea problemelor dentare ale copiilor instituționalizați.

Cristina Diculescu, preşedintele fundaţiei “Lumină în suflet”, a subliniat importanta tratamentelor dentare de care vor beneficia gratuit acești copii. „Suntem în 2013, păşim în curând spre 2014, cu toţii trebuie să înţelegem că nevoile unor copii sunt nu doar cele de bază: un acoperiş deasupra capului, hrană şi hăinuţe. Toate acestea sunt vitale, din păcate nu şi o prioritate pentru autorităţile competente. Un consult stomatologic de specialitate deja ar fi un lux pentru centrele de copii. Şi atunci, în tot acest nefiresc se întâmplă şi lucruri bune. La iniţiativa domnului doctor Răzvan Savu, fundaţia Lumină în suflet se alătură campaniei Împreună dăruim zâmbete. (…) Am sărbătorit anul acesta 5 ani de fundaţie şi, de-a lungul timpului, am avut bucuria să văd că din ce în ce mai mulţi oameni, şi în special tineri, îşi îndreaptă atenţia spre cei mai puţin norocoşi, care, din păcate, sunt mulți şi, spre ruşinea societăţii, şi mai mulţi sunt copii. Cu acest proiect încercăm să îndreptăm puţin din lucrurile strâmbe şi aceşti copii să privească cu încredere spre lumea în care s-au trezit fără voia lor captivi în neputinţă”, a spus Cristina Diculescu.

555×222  MAIA
eurial 570×90